Grecia antica asa cum nu o stim- "Tacerea Femeilor"- Pat Barker

Tacerea Femeilor de Pat Barker

"Da eram o sclava, iar o sclava ar face orice, absolut orice pentru a inceta sa mai fie un obiect si a redeveni o persoana"

Romanul "Tacerea Femeilor" reprezinta una dintre cartile mele de suflet. Am vazut-o prima oara in limba engleza si m-am indragostit de aceasta coperta minunata. Am citit rezumatul de pe spate si mi-am spus : "Trebuie sa am aceasta carte!". Ulterior cei de la editura Trei carora le multumesc foarte mult pentru ca au tradus-o, au scos minunatia asta in colectia Pandora M. Nu ma asteptam sa o traduca iar surpriza a fost si mai mare cand am dat de ea in librarie.

Romanul reprezinta vocea tinerei regine Briseis care in momentul rapirii Elenei de catre troieni este si ea luata prizoniera. Adusa in tabara soldatilor, aceasta devine una dintre scalvele lui Ahile, maretul razboinic. Briseis isi va petrece urmatoarele luni fortata sa ii faca pe plac barbatului care i-a ucis familia.

Eroina noastra insa nu este o simpla tanara neajutorata. Desi se considera blestemata pentru destinul de care are parte, Briseis este o razboinica necunoscuta. Ea va ajunge un pion important in tabara soldatilor, insa cum se va intampla asta va trebui sa aflati singuri.

"Tacerea Femeilor" este un roman care vorbeste despre femeile pe care istoria a uitat sa le mentioneze. Felul in care erau tratate, ca niste obiecte si nimic mai mult, modul in care erau pedepsite si in care trebuiau sa indure nervii soldatilor veniti de pe campul de lupta. Acest roman da glas femeilor care au avut parte mai mult de ghinion decat de noroc in viata. Pentru Briseis insa, care spre deosebire de alte sclave nu era intr-o situatie atat de dezavantajoasa, timpul trecea din ce in ce mai greu:

" Timpul imi juca si el feste: se lungea, se scurta, se ingropa in amintiri care erau mai vii decat viata cotidiana"

Singuratatea si tacerea lui Ahile o duceau la disperare. Fiecare femeie din sat era macinata de grija zilei de maine, de mania soldatilor, de foamete si de razboiul ce parea ca nu se mai termina:

"M-am gandit chiar ca acesta era locul meu; aici printre gunoaie. In clipa aceea nu am mai dat vina pe Ahile sau pe armata greceasca, sau pe razboi pentru ceea ce devenisem. Am dat vina pe mine insumi".

Acest roman trebuie privit ca o Iliada spusa din perspectiva feminina, de o voce pe care nu o auzim de-a lungul istoriei: vocea celor invinsi.

Nu voi spune mai mult pentru ca orice alt detaliu ma tem ca va ruina misterul. Sper sa o cititi si sa imi spuneti cum vi s-a parut aceasta carte. Fanii "Povestea Slujitoarei" vor indragi aceasta carte pana la ultimul cuvant.

Va las mai jos cateva citate care mie mi-au placut foarte mult.

"Cei invinsi sunt inghititi de istorie si dispar iar povestile lor mor odata cu ei."

"Eu eram femeie si eram sclava. Si intre noi se casca un hau pe care sentimentalismele despre prizonieratul nostru comun nu aveau voie sa il acopere."

"Ne petreceam asadar noptile ghemuite ca paianjenii in mijlocul panzelor lor. Numai ca noi nu eram paianjenii, noi eram mustele."

Cartea o gasiti pe siteul editurii Trei si in librarii.